Drapelul național sud-coreean se numește Taegeukki (se pronunță Te-gîk-ki) și a fost creat în 1882.
Culorile drapelului sunt roșu, albastru și negru pe fundal alb. Fundalul alb reprezintă țara, cercul roșu-albastru reprezintă omul, iar cele patru seturi de linii negre, reprezintă guvernul.
Cercul roșu-albastru din mijlocul steagului se numește Taegeuk (se pronunță Tegîk) și înseamnă tradus literal „absolutul suprem”. Cercul este împărțit în două părți. Partea roșie, reprezintă forțele yang, iar partea albastră, reprezintă forțele eum (se pronunță „îm”) – yin în chineză.
Yang și Eum formează împreună To și semnifică forțele sau principiile opuse, prezente în toate aspectele vieții, care sunt într-o permanentă schimbare dar în același timp și complementare: bine și rău, lumină și întuneric, masculin și feminin, etc.
Cele patru seturi de linii, întregi sau întrerupte, se numesc trigrame și reprezintă mișcarea și armonia ca principii fundamentale.
Fiecare trigramă reprezintă câte un element din diferite categorii: elemente celeste, puncte cardinale, anotimpuri, elemente naturale, etc.
Astfel cele patru trigrame de pe drapelul național sud-coreean reprezintă (în sens orar începând din colțul din stânga sus), urmatoarele: cer/lună/pământ/soare, sau est/nord/vest/sud, sau primăvară/iarnă/vară/toamnă, șamd.