Între decembrie 1443 și ianuarie 1444, un grup de cărturari numit ”Salonul Vrednicilor” sub conducerea lui Sejong cel Mare, cel de-al patrulea rege al dinastiei Joseon, a finalizat alfabetul coreean, numit în prezent Hangeul.
Alfabetul a fost promulgat de Sejong cel Mare și în 1446 a fost descris într-un document numit Hunminjeongeum (훈민졍음), adică ”Sunetele corecte pentru educarea poporului”. Documentul a fost publicat în data de 9 octombrie, data care este considerată Ziua Hangeul în Corea de Sud. Pâna în 1912, alfabetul coreean s-a numit Hunminjeongeum, fiind numit apoi Hangeul.
Înainte de crearea alfabetului coreenii foloseau pentru comunicarea scrisă, chineza clasică – Hanja – și alte sisteme fonetice vechi de sute de ani, cum ar fi idu, hyangchal, gugyeol și gakpil.
Totuși, atât din cauza diferențelor fundamentale dintre limbile coreeană și chineză, cât și din a numărului mare de caractere ce trebuiau învățate, coreenilor din clasele inferioare, care deseori nu aveau privilegiul educației, le era foarte greu să învețe să scrie cu caractere chinezești.
Acesta a fost principalul motiv pentru care regele Sejong a creat un alfabet unic, simplu și accesibil, cu scopul de a promova alfabetizarea oamenilor de rând.
Alfabetul coreean a fost proiectat astfel încât chiar și un om de rând să poată învăța să scrie și să citească. În Hunminjeongeum se spune așa: „Un om deștept se poate obișnui cu ele (nn. caracterele alfabetului) într-o dimineață; un om prost le poate învăța în zece zile”.
La început Hangeul s-a izbit de opoziția elitei educate, care considerau Hanja drept singura grafie legitimă și, probabil, vedeau în acest alfabet nou o amenințare la propriul lor statut. Totuși, Hangeul a intrat în cultura populară, așa cum dorea Sejong, și în scurt timp a devenit atât de eficient la comunicarea informației printre cei needucați încât Yeonsangun, al zecelea regele al dinastiei Joseon, a interzis în jurul anului 1504 studiul și uzul alfabetului Hangeul.
Cu toate acestea, la sfârșitul secolului al XVI-lea, Hangeul a cunoscut o renaștere, în principal prin intermediul popularizării literaturii gasa și sijo. În 1894 Hangeul a fost adoptat în documente oficiale pentru prima oară. Textele studiate în școli primare au început să folosească acest alfabet în 1895, iar în 1896, Dongnipsinmun, a devenit primul ziar imprimat în Hangul, dar și în engleză.
Cu toate acestea, elita educată folosea în continuare caracterele chinezești, iar majoritatea oamenilor de rând au rămas analfabeți în această perioadă.
În timpul ocupației japoneze, începând cu 1910, japoneza a devenit limba oficială în Coreea. Totuși, Hangeul se preda în școli, iar coreeana se scria într-o grafie amestecată Hanja-Hangeul.
În 1912, Ju Si-gyeong, a inventat și folosit pentru prima data termenul ”Hangeul” pentru alfabetul coreean. ”Han” (한) înseamnă „mare” în coreeana veche (și este o modalitate de referire la Coreea în întregimea ei), iar ”Geul” (글) este cuvântul nativ coreean însemnând „scriere”. Astfel, Hangeul poate fi tradus ca „marea scriere” sau „scrierea coreeană”.
De-a lungul timpului Hangeul a suferit mai multe reforme și modificări, cele mai importante fiind in 1912, 1921, 1930. În 1933 apare Sistemul Standardizat de Hangeul iar în 1940 a fost publicat un sistem pentru transliterarea de ortografii străine. Ortografia modernă definitivă a fost publicată în 1946, la scurt timp după obținerea independenței.
Coreea de Sud și de Nord au folosit (și folosesc) Hangeul ca unică grafie oficială. Începând cu anii 1970, Hanja a început să cunoască un declin treptat în scrieri comerciale și neoficiale în Sud datorită intervenției guvernului. În zilele noastre Hanja se mai folosesc rar doar pentru abrevieri sau pentru dezambiguizarea omonimelor.
Coreea de Nord a instituit Hangeul drept singurul sistem de scriere oficial în 1949 și a interzis complet utilizarea Hanja.
